Coronavirus

Coronavirus-ul, ce este?

Coronavirusurile sunt virusuri care circulă printre animale, dar unele dintre ele afectează și oamenii. În acest articol vom vorbi despre noua infecție cu coronavirus (2019-nCoV, COVID-19, SARS-CoV-2).

Este comparabil cu gripa sezonieră?

  • Ambele sunt boli respiratorii, dar sunt cauzate de viruși diferiți. Simptomele coronavirusului sunt similare cu cele ale gripei, de aceea este imposibil de a le diferenția doar pe baza simptomelor.

Care sunt simptomele infecției cu coronavirus?

  • febră
  • tuse
  • respirație dificilă
  • durere musculară
  • oboseală

Cum se transmite coronavirusul?

Acest virus pare să fie transmis mai ales prin particulele care sunt expectorate prin strănut, tuse, sau respirație.

Perioada de incubație pentru coronavirus (adică timpul scurs între expunerea la virus și debutul simptomelor) este estimată, în prezent, a fi între 2 și 14 zile.

Cât de severă este infecția cu coronavirus?

Persoanele în vârstă și cele cu predispoziție (de exemplu, hipertensiune arterială, tulburări cardiace, diabet, afecțiuni hepatice și boli respiratorii) au un risc crescut de a manifesta simptome severe.

Cea mai mare rată de deces este înregistrată în rândul persoanelor cu vârsta de peste 80 de ani.

Majoritatea persoanelor infectate cu noul coronavirus din China a manifestat simptome ușoare.

Copiii par să aibă infecții mai puțin severe decât adulții.

Nou studiu Coronavirus – sugarii și preșcolarii au un risc mai mare de a dezvolta simptome grave decât copiii mai mari atunci când sunt infectați cu coronavirus.

De ce sunt copiii cel mai puțin afectați de coronavirus?

Copiii nu sunt imuni la virus, ci doar se recuperează mai ușor decât părinții sau bunicii lor deoarece:

  • au un sistem imunitar cu raspuns mai rapid.
  • au căi respiratorii mai sănătoase (mai puțin expuse fumului de țigară și poluării aerului)
  • au mai puține afecțiuni cronice

Infecția cu coronavirus în timpul sarcinii și alăptării.

Caracteristicile clinice ale infecției la femeile însărcinate sunt similare cu cele ale femeilor care nu sunt însărcinate.

Coronavirusul nu a fost detectat în lichidul amniotic, sângele din cordonul ombilical, probele de salivă neonatale și probele de lapte matern.

Există tratament pentru coronavirus?

Nu există tratament specific pentru această boală, iar abordarea folosită la pacienții cu infecții legate de coronavirus este de a le trata simptomele clinice.

Ce ar trebui să fac când copilul meu are simptomele infecției cu coronavirus?

Sunați-vă medicul pentru a cere sfaturi. Dacă simptomele includ și dificultăți în respirație, sunați la 112.

Cum pot reduce riscul de infecție?

  1. Nu vă atingeți fața cu mâinile nespălate
  2. Spălați-vă regulat pe mâini
  3. Nu stați în preajma persoanelor bolnave
  4. Rămâneți acasă dacă sunteți bolnavi
  5. Acoperiți-vă corect gura când tușiți/ strănutați
  6. Sunați-vă medicul dacă sunteți bolnavi
Wash your hands

“Ce facem de bunăvoie e uşor de făcut.”

Like us on Facebook

Vă invităm să citiţi despre:

Anxietatea copiilor datorită coronavirusului – cum să-i ajutăm.


Surse: www.ecdc.europa.eu; www.sciencealert.com; www.thelancet.com; pediatrics.aappublications.org