Ce este Xilometazolină
Xilometazolina este un medicament simpatomimetic care ajută la constricția vaselor capilare sanguine din nas, reducând astfel congestia mucoasei nazale.
Nu trebuie utilizat mai mult de 5 zile, cu excepţia cazului în care medicul vă recomandă
altfel.
Pentru ce se utilizează
Se recomandă pentru:
- reducerea congestiei mucoasei nazale cauzate de inflamația mucoasei nazale (rinită)
- inflamația mucoasei sinusale (sinuzită)
Adresați-vă întotdeauna un medic dacă nu sunteți sigur de starea de sănătate a copilului vostru.
NU utilizați
- cu alergie la xilometazolină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
- la inflamație uscată a mucoasei nazale
- dupa o intervenție neurochirurgicală (expunerea meningelor)
- cu presiune crescută în interiorul ochiului (glaucom cu unghi îngust)
- la copii cu vârsta sub 2 ani
- atentie in caz de boală cardiovasculară
Concentrația, denumirea comercială și doza
Picaturi nazale cu concentrația 0,5 mg/mL
- fiecare mililitru soluţie conţine 0,5 mg clorhidrat de xilometazolină
- pentru administrare nazală
- De exemplu: Bixtonim Xylo 0,5 mg/mL
- Doza:
- Varsta 2 – 6 ani: 1-2 picături de 1-2 ori pe zi (la intervale de 8-10 ore), în fiecare nară
Picaturi nazale cu concentrația 1 mg/mL
- fiecare mililitru soluţie conţine 1 mg clorhidrat de xilometazolină
- pentru administrare nazală
- De exemplu: Bixtonim Xylo 1 mg/mL, Xylo-Nasal 1 mg/ml
- Doza:
- Varsta peste 6 ani: 2 picături în fiecare nară, de cel mult 4 ori pe zi
Spray nazal cu concentrația 0,5 mg/mL
- fiecare mililitru spray nazal conţine 0,5 mg clorhidrat de xilometazolină
- pentru administrare nazală
- De exemplu: Bixtonim Xylo spray nazal 0,5 mg/mL, Rhinxyl HA spray nazal 0,5 mg/mL, Olynth spray nazal 0,5 mg/mL
- Doza:
- Varsta 2 – 12 ani: 1 puf în fiecare nară, la nevoie, dar de cel mult 3 ori pe zi.
Spray nazal cu concentrația 1 mg/mL
- fiecare mililitru spray nazal conţine 1 mg clorhidrat de xilometazolină
- pentru administrare nazală
- De exemplu: Bixtonim Xylo spray nazal 1 mg/mL, Rhinxyl HA spray nazal 1 mg/mL, Olynth spray nazal 1 mg/mL
- Doza:
- Varsta peste 12 ani: 1 puf în fiecare nară, la nevoie, dar de cel mult 3 ori pe zi.
Cum se administrează
Reacţii adverse
Frecvente: durere de cap, simptome temporare și ușoare de iritație, precum senzație de usturime sau uscăciune a mucoasei nazale și/sau gâtului, strănut.
Utilizarea xilometazolinei pe termen lung poate duce la congestionarea cronică a mucoasei nazale și, în cele din urmă, la subțierea mucoasei nazale. Pentru a preveni această reacție, perioada de tratament trebuie menținută cât mai scurtă posibil.
Pentru mai multe detalii cu privire la efectele adverse, vă rugăm să citiți prospectul.
Sarcina şi alăptarea
Sarcina: Nu există date adecvate privind utilizarea clorhidratului de xilometazolină la femeile gravide.
Alăptarea: Acest medicament nu trebuie utilizat în timpul alăptării, întrucât nu se cunoaște dacă clorhidratul de xilometazolină se excretă în laptele uman.
Supradozaj sau reacție alergică
În cazul unei reacții alergice: întrerupeți utilizarea și solicitați imediat ajutor medical.
În caz de supradozaj: contactați imediat medicul vostru sau sunați la TOXAPEL
– (021) 210 61 83
– (021) 210 62 82
TOXAPEL funcţionează 24 de ore din 24 şi acoperă întreg teritoriul ţării, putând fi apelat de la orice telefon fix, public sau mobil.
Surse: prospect pentru Bixtonim Xylo, Rhinxyl HA